luni, 28 mai 2012

Bute,ce dezamagire...

Credeam in sansa lui Lucian Bute de a-l invige pe Froch chiar in propiul fieff,in Nottingham-ul natal,care l-a purtat spre majoritatea victoriilor din cariera de profesionist!Nu sunt un bun cunoscator al boxului,dar eram la cunostinta in privinta tehnicii superioare a lui Bute,impotriva fortei brute a englezului...Surprinzator,am vazut ca romanul era favorit la casele de pariuri din Romania,desi in mod clar Froch era totusi mai titrat!Primele doua reprize au fost ok,dar romanul a indraznit ,se pare,un pic prea mult!...A acceptat nonsalant jocul lui Froch,stiind ca acesta-i atuul lui...Acest atu a anulat orice calitate a lui Bute,si a dat un invingator cu mult inainte de vreme!...Cu alta strategie,romanul ar fi rezistat mult mai mult in ring si,poate,chiar ar fi putut avea sanse!...Am auzit opinii ca meciul ar fi fost aranjat!Cum sa fie posibil asa ceva?La nivelul asta?!Si Bute este un sportiv,nicidecum actor,nu ar putea niciodata sa joace atat de bine un KO!Nu,a fost doar o infrangere umilitoare,surprinzatoare prin rapiditatea si prin modul in care s-a realizat!Meciul a fost abordat in cel mai prost mod cu putinta de roman,care ,in loc sa se foloseasca de tehnica,viteza de reactie si cel mai important,inteligenta,a acceptat o lupta corp la corp cu un bataus,in care era clar ca nu avea sanse!Rezultatul?Ko in repriza a 5-a si satisfactia tuturor celor care l-au criticat pe Bute pentru "calitatea" adversarilor anteriori...Sper intr-o revansa si sper ca Lucian Bute sa se fi trezit din acest dus rece!

marți, 22 mai 2012

Opinia mea




Eu sunt lucratorul cinstit si tenace
Mareata mi-e fapta si truda mi-e grea,
De-aceea, eu am despre tot ce se face
Opinia mea.

In coarne de-as lua pentru ea lumea toata,
Cedarea ca lupta mi-ar fi mult mai grea,
Pe viata o data, pe moarte o data,
Opinia mea.

Si, singur de-as fi pe a mea baricada
Si-n rest milioane cu tifla mi-ar da,
Pastrez, chiar cand capul vor altii sa-mi cada,
Opinia mea.

Respect institutii, opinii celebre,
Cultiv disciplina si-s gata de ea,
Sunt om social, dar conserv in vertebre
Opinia mea.

Eu pot si sa rad daca hotii-mi sparg casa,
Flegmatic ma las depasit pe sosea,
Mai am, cand pe front imi luati si mireasa,
Opinia mea.

Acolo e sudul, acolo e nordul,
Am dreptul la nu, daca vreti sa fiu da,
Vitala e lupta, normal dezacordul,
Opinia mea.

Furnica pot fi si accept sa fiu greier,
Chiar limba din gura de mi s-ar taia,
Intreaga-mi ramane, zidita in creier,
Opinia mea.

Nu caut comori, nu ravnesc la avere,
Din cerul intreg mi-am ales doar o stea,
Ei si de la cer o favoare as cere,
Opinia mea.

Cat om ma socot, duc pe frunte toti spinii,
Si crucea mi-o port, ca si cand as zbura,
Caci omul e om cat mai are opinii,
Aceasta-i opinia mea.

Category:

Tags:

License:

Standard YouTube License
  •  likes, 1 dislike

PS1:Sunt om social,dar conserv in vertebre opinia mea!...
PS2:Omul e om,cat mai are opinii,aceasta-i opinia mea!...

luni, 14 mai 2012

Oltenia,eterna terra nova


De bucurie rar avurăm parte
În unele duminici pe la nunţi
Suntem olteni pe viaţă şi pe moarte
Suntem olteni adică suntem munţi

Un rost ne-a dat măicuţa noastră,dulcea
Să fim dintre români cei mai fierbinţi
Din Dolj şi până-n Olt şi până-n Vâlcea
Şi până-n Gorj şi până-n Mehedinţi

Refren x2:
Oltenia Eterna Terra Nova
Un cântec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea,hai Craiova
Tu,Campioana unei mari iubiri

La tricolorul românesc se-nchină
Şi face jurământ în luptă azi
Oltenia provincia latină
Al lui Mihai al nostru cel Viteaz

Oltenia pandură al lui Tudor
Şi-al lui Arghezi şi-a atâtor duşi
Oltenia celui mai mare sculptor
Al omenirii,Constantin Brîncuşi

Refren x2:
Oltenia Eterna Terra Nova
Un cântec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea,hai Craiova
Tu,Campioana unei mari iubiri

Salut fratern Moldovă,Bucovină
Salut fratern Ardeal şi tu Banat
Muntenie şi Dobroge senină
Şi Maramureş neîngenunchiat

Priviţi această sacră frumuseţe
Oltenia,pământ de oameni buni
Şi pumn pedepsitor cu 5 judeţe
Căuş al palmei vechilor tăciuni

Refren x2:
Oltenia Eterna Terra Nova
Un cântec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea,hai Craiova
Tu,Campioana unei mari iubiri

Oltenie suntem în matca noastră
Oltenie am fost şi-aşa vom fi
Iar flamura roş' ,galbenă,albastră
Se oglindeşte bine şi în Jii

Tot ce avem noi am făcut cu trudă
Şi n-am trăit din milă şi pomeni
Spre binele acestei ţări asudă
Şi seminţia noastră de olteni

Refren x4:
Oltenia Eterna Terra Nova
Un cântec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea,hai Craiova
Tu,Campioana unei mari iubiri

Category:

Tags:

License:

Standard YouTube License


There are no words in this world to say what I feel...

Ovidiu Ioanitoaia-un maestru al eufemismelor


Cazul Craiovei: Nașule, repară ce ai stricat!

Fac parte dintre adversarii lui Mircea Sandu, dintre contestatarii acestuia. L-am criticat uneori cu blîndețe, alteori cu asprime, dar mai ales cu asprime, deși ne cunoaștem de 4 decenii. Pe cînd eram amîndoi tineri, am susținut titularizarea lui în reprezentativa de juniori înaintea lui Viorel Năstase, ulterior plecat în Italia și dispărut din aria performanței. Cum momentul respectiv a atîrnat greu în cariera sa, mă îndoiesc că l-a uitat.
Faptul că din 1990 încoace, cu precădere în ultimii ani, l-am atacat pe cel supranumit Nașu’ nu mă împiedică să-i recunosc marile merite, de netăgăduit, privind obținerea și organizarea finalei Europa League. Dacă Mircea Sandu n-ar fi pătruns în conducerea UEFA și nu s-ar fi străduit pentru aducerea finalei, cu siguranță că ea s-ar fi disputat în altă parte.
Așa, am intrat și noi în rîndul lumii civilizate, iar despre capitala României și despre locuitorii ei s-a vorbit elogios în Spania, dar și pe întreg continentul.  Ca atare, după ce m-am ridicat în repetate rînduri contra Nașului, acum mi se pare absolut firesc să-l laud, chiar să-i mulțumesc. Inclusiv pentru că a pledat și a acționat pentru construirea Arenei Naționale, stadion de care ne declarăm astăzi atît de mîndri! Dincolo de slăbiciunile Cezarului, să-i dăm ceea ce i se cuvine!
Dintre numeroasele erori atribuite lui Mircea Sandu pe parcursul celor 6 mandate, cea mai mare, imposibil de justificat, se  leagă de excluderea Universității Craiova, abuz la care președintele a contribuit mai tare ca oricine. În 20 iulie 2011, șeful  Ligii și 9 membri ai Comitetului Executiv au votat dezafilierea, însă senzația a fost că Nașu’ a tras sforile, nu Dragomir. Nașu’ i-ar fi asmuțit pe ceilalți, el i-ar fi montat!
Din pricină că Adrian Mititelu n-a ezitat să-l înfrunte public, uneori l-a și jignit, Mircea Sandu s-a supărat pe patronul Științei și a decis să-i arate că s-a luat de piept cu cine nu trebuia. Din păcate, a reușit să se răzbune, numai că și-a atins scopul în afara unor argumente solide, în afara Regulamentului și chiar a bunului simț!  Lovind într-un om, a lovit într-una dintre cele mai iubite echipe din istoria fotbalului nostru și, inadmisibil, în milioanele ei de suporteri.
Nu mai reiau detaliile decapitării Craiovei, dar mă opresc asupra subiectului în ideea că Adunarea Generală a FRF va analiza luni cazul, urmînd să se pronunțe pe marginea hotărîrii CEx, evident incorectă, forțată, trasă de păr. Deși există riscul ca Mircea Sandu să manipuleze din nou scrutinul, mă aștept să n-o facă, ba chiar, de ce nu?, să intervină în favoarea Universității!
Să se fi convins că a judecat strîmb și să bată în retragere, să încerce să repare ce a stricat, să îndrepte. Nașu’ are obligația să înțeleagă că e grav să comiți o greșeală, însă infinit mai grav e să persiști în ea.

FRF-stat in stat


initiv
FRF face cadou electoral o echipă de fotbal UNPR-ului şi PDL-ului
 

FRF face cadou electoral o echipă de fotbal UNPR-ului şi PDL-ului
Uzând de o prevedere din regulament total neconstituţională, FRF a dezafiliat definitiv Universitatea Craiova. Ce nu şi-au permis nici legionarii şi-a permis Mircea Sandu: alocarea unui loc în Liga 2 unei echipe nou înfiinţate şi controlate politic. Frica de DNA generează decizii absurde.
O istorie de 64 de ani, ştearsă prin vot într-un singur minut
Cu 168 de voturi „pentru”, 5 „contra” şi 18 abţineri, Adunarea Generală a FRF a decis dezafilierea definitivă a echipei de fotbal Universitatea Craiova. Într-un singur minut, cât a durat votarea, au fost şterşi, administrativ, 64 de ani de istorie fotbalistică. Universitatea Craiova s-a înfiinţat în 1948 şi a fost prima echipă de club românească care a ajuns în fazele superioare ale cupelor europene, concret, în semifinalele Cupei UEFA, în 1983. Tot în anii ’80, Universitatea Craiova a fost echipa care a dat cei mai mulţi jucători echipei naţionale.
Dezafiliere printr-un articol neconstituţional
Universitatea Craiova a fost iniţial dezafiliată anul trecut de către CEx al FRF, Mircea Sandu invocând o precedere regulamentară care este total neconstituţional. Conducerea Universităţii Craiova a fost acuzată că ar fi apelat la instanţele civile pentru a-şi rezolva diferendele cu FRF. În regulamentul FRF există o prevedere care interzice accesul la instanţele civile. Această prevedere este însă neconstituţională, deoarece Legea fundamentală prevede expres liberul acces la justiţie. FRF invocă regulamente UEFA. Dar şi dacă ar fi aşa, regulamentele UEFA nu pot fi contrare Constituţiei unui stat. Mai mult, din documentele prezentate de Adrian Mititelu, finanţatorul Universităţii, a reieşit clar că nu FRF a fost acţionată în instanţa civilă. Mititelu l-a acţionat în instanţă pe un diferend legat de contractul de muncă, pe fostul antrenor al Craiovei, Victor Piţurcă.
FRF, implicare grosolană în politică
Dezafilierea Universităţii Craiova a fost dictată de mai multe interese. Unul este pur politic. Aşa cum cotidianul.ro anunţa încă de anul trecut, FRF intenţiona să dea o mână de ajutor unor partide politice din Dolj. Concret, noi am informat anul trecut că se intenţiona transferarea grupării Juventus Bucureşti (patronată de un vicepreşedinte al UNPR) la Craiova, pentru a juca în Liga a II-a în locul Universităţii. Mai mult, de un an de zile, primarul Craiovei, Antonie Solomon (acum în UNPR), şi consilieri locali ai PDL şi-au trecut în programul electoral „înfiinţarea unei noi echipe la Craiova”.
Acum, de aproape două luni de zile, Solomon & Co. anunţă aproape zilnic că vor „rezolva” constituirea unei noi echipe în capitala Băniei. Ce s-a decis luni la FRF vine exact pe linia „promisiunilor” electorale ale lui Solomon. Mircea Sandu a anunţat oficial că municipiului Craiova i se va aloca un loc în Liga 2.
Nici legionarii nu au făcut-o, ci doar comuniştii
Alocarea direct în Liga 2 a unui loc unei echipe nou înfiinţate (deci o echipă care nu a parcurs un traseu normal – liga V, liga VI, liga 3, sau nu a fuzionat cu o grupare existentă) reprezintă încă un abuz al FRF. Nici măcar pe vremea când România era stat legionar nu s-a întâmplat aşa ceva. La vremea respectivă, abuzurile au constat în eliminarea din primele două ligi ale echipelor comunităţilor evreieşti sau controlate de PCR. Dar nu au vizat alocări din oficiu de locuri unor echipe cu conduceri legionare. Doar comuniştii şi-au permis un astfel de abuz: au desfiinţat în 1947 echipa Carmen şi au oferit locul rămas vacant în prima divizie nou înfiinţatei CSCA (actuala Steaua), echipă care nu trecuse prin eşaloanele inferioare. Tot în perioada anilor ’40 şi ’50, comuniştii au mai alocat locuri în ligile 2 şi 3 unor echipe care nu aveau dreptul, dar s-a mers pe linie politică cu argumente de genul „oamenii muncii din localitatea X trebuie să aibă o echipă divizionară”.
Un cadou şi pentru primăria PDL Tg. Mureş
O altă decizie arbitrară luată luni la FRF vizează cadoul – tot politic – făcut primăriei PDL din Tg. Mureş. S-a decis – în urma inposibilităţii echipei Poli Timişoara de a obţine licenţa pentru Liga I, bănăţenii fiind promovaţi matematic – ca echipa care se clasează pe locul 15 în liga 1 să nu retrogradeze. Cele mai mari şanse să ocupe acest loc îl are FCM Tg. Mureş, echipă patronată de primăria oraşului. În mod normal, când o echipă dintr-o ligă inferioară clasată pe loc promovabil nu poate evolua, din motive administrative, în liga imediat superioară, atunci se califică următoarea echipă clasată după ea. Aşa s-a întâmplat şi anul trecut. FC Bihor, clasată pe locul 2 în seria Vest a Ligii 2, nu a primit licenţă pentru Liga I şi a promovat Dacia Mioveni, echipa clasată pe locul 3.
FRF se teme de DNA şi de justiţie
Adunarea Generală a FRF a mai votat ieri trei măsuri abuzive. I-a declarat persona non grata pe finanţatorul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, şi pe Adrian Mititelu. Pe Iancu, drept sancţiune pentru declaraţiile făcute la adresa lui Adrian Porumboiu (patronul lui FC Vaslui). Dar, dacă pentru declaraţiile sale Iancu a fost sancţionat, acelaşi lucru ar fi trebuit să se întâmple şi cu Gigi Becali, Adrian Porumboiu şi alţi conducători care au făcut şi ei declaraţii cel puţin identice. În ceea ce priveşte sancţionarea lui Adrian Mititelu, cităm din Mircea Sandu: „Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulţi oameni la DNA şi pe mulţi i-a ameninţat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine ştie ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluţia DNA”. Deci, pentru FRF, sesizarea DNA înseamnă infaţiune. Aşteptăm o reacţie promptă din partea conducerii DNA, pentru că şi în acest caz, credem că s-au depăşit cu mult barierele legislaţiei din România.
Şi pentru ca tacâmul să fie complet, la propunerea lui Vasile Mincu, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa, s-a votat ca nicio persoană din fotbalul românesc să nu fie suspendată în cazul în care este anchetată, până la decizia finală din justiţie! Avem aici încă o dovadă că FRF este stat în stat.

duminică, 6 mai 2012

Ultima scrisoare,Mihai Beniuc

         Ultima scrisoare

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră, 
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

1937

Poezii culese din: Mihai Beniuc, „Poezii”, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1960

aproape de voi...kempes

Inainte de a deveni banal,Cargo a fost genial!O trupa grea a hard-rockului autohton,care m-a initiat si m-a facut 
sa ma atasez de acest gen... Din pacate timpul trece!Unde esti,Kempes?!...Intrebare retorica,la care,totusi Adrian Barar a gasit raspuns:"...atunci,de ce-ai mai venit la concert?".Nu,nu voi mai veni...Nu platesc bilet pe concerte de duzina!...

maine o sa-mi treaca

  


I was once a boyholic...


the inseparable


Jean Valjean entered his lodgings. He lighted his candle and mounted the stairs. The apartment was empty. Even Toussaint was no longer there. Jean Valjean's step made more noise than usual in the chambers. All the cupboards stood open. He penetrated to Cosette's bedroom. There were no sheets on the bed. The pillow, covered with ticking, and without a case or lace, was laid on the blankets folded up on the foot of the mattress, whose covering was visible, and on which no one was ever to sleep again. All the little feminine objects which Cosette was attached to had been carried away; nothing remained except the heavy furniture and the four walls. Toussaint's bed was despoiled in like manner. One bed only was made up, and seemed to be waiting some one, and this was Jean Valjean's bed.
Jean Valjean looked at the walls, closed some of the cupboard doors, and went and came from one room to another.
Then he sought his own chamber once more, and set his candle on a table.
He had disengaged his arm from the sling, and he used his right hand as though it did not hurt him.                                                                                                                                                 He approached his bed, and his eyes rested, was it by chance? was it intentionally? on the inseparable of which Cosette had been jealous, on the little portmanteau which never left him. On his arrival in the Rue de l'Homme Arme, on the 4th of June, he had deposited it on a round table near the head of his bed. He went to this table with a sort of vivacity, took a key from his pocket, and opened the valise.
From it he slowly drew forth the garments in which, ten years before, Cosette had quitted Montfermeil; first the little gown, then the black fichu, then the stout, coarse child's shoes which Cosette might almost have worn still, so tiny were her feet, then the fustian bodice, which was very thick, then the knitted petticoat, next the apron with pockets, then the woollen stockings. These stockings, which still preserved the graceful form of a tiny leg, were no longer than Jean Valjean's hand. All this was black of hue. It was he who had brought those garments to Montfermeil for her. As he removed them from the valise, he laid them on the bed. He fell to thinking. He called up memories. It was in winter, in a very cold month of December, she was shivering, half-naked, in rags, her poor little feet were all red in their wooden shoes. He, Jean Valjean, had made her abandon those rags to clothe herself in these mourning habiliments. The mother must have felt pleased in her grave, to see her daughter wearing mourning for her, and, above all, to see that she was properly clothed, and that she was warm. He thought of that forest of Montfermeil; they had traversed it together, Cosette and he; he thought of what the weather had been, of the leafless trees, of the wood destitute of birds, of the sunless sky; it mattered not, it was charming. He arranged the tiny garments on the bed, the fichu next to the petticoat, the stockings beside the shoes, and he looked at them, one after the other. She was no taller than that, she had her big doll in her arms, she had put her louis d'or in the pocket of that apron, she had laughed, they walked hand in hand, she had no one in the world but him.
Then his venerable, white head fell forward on the bed, that stoical old heart broke, his face was engulfed, so to speak, in Cosette's garments, and if any one had passed up the stairs at that moment, he would have heard frightful sobs.









hevel havolim,hakol hevel...

Am spus anterior ca nu-mi pot abrutiza sufletul...E o prostie!Cum sa nu pot?Atunci cand rationalul primeaza in absolut orice,poti spune ca ai ajuns la o abrutizare a sufletului...
De o vreme citesc, intr-un masochism sinucigas,blogul unei persoane pe care o iubesc de ani de zile...Este probabil,singura piedica spre abrutizarea sufletului meu!Ea este ultima mea farama de umanitate,precum pentru ea este altcineva...Asta e,viata e nedreapta,iar eu sunt hodorogit..."Platonismul,dragul meu,e un pahar din care care eu nu voi gusta niciodata!...",spunea infatuatul Nichita,in "Omul cu martoaga".Eu am gustat ani in sir, asemenea lui Varlam,din aceeasi piesa!Din pacate,idealisti ca mine sau ca Varlam nu prea castiga in viata reala...
Persoana in cauza spune ca tanjeste dupa viata mea simpla si liniara!Ce amuzant,eu tanjesc dupa viata ei complicata,intotdeauna plina de neprevazut,de spontan!Ii ador felul de a fi,si sufar enorm ca nu fac parte din viata ei alambicata!Pentru ca eu am o viata liniara si nu ma incadrez...As vrea insa sa-i spun ca nu voi accepta niciodata ca ea sa-si puna "sufletul ei gol in serviciul meu"!Daca va fi langa mine,va fi cu toata dragostea ei,cu toata fiinta ei,nu formal sau cu jumatati de masura!Inteleg ca-i este greu in aceasta perioada,si empatizez cu ea,dar este singurul subiect pe care nu-l mai pot discuta cu ea...